Ministrul Agriculturii, discuții cu reprezentanții băncilor. Creditele agricole, pe agendă

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, s-a întâlnit cu reprezentanții instituțiilor financiare și cu furnizorii de inputuri. Discuțiile au avut loc la Ministerul Agriculturii, având drept scop stabilirea unui mecanism de studiere a istoricului de credit al agricultorilor și a aspectelor practice legate de procesul de implementare a restructurărilor.

Potrivit specialiștilor, acest pas va ajuta Comisia privind constatarea incapacității de plată a fermierilor să evalueze riscurile asociate falimentului.
Instituțiile financiare susțin că ponderea creditelor bancare în portofoliul agricol variază între 10% și 40% de la o bancă la alta”, informează reprezentanții MAIA.
Băncile monitorizează portofoliile de creditare agricolă.  În cazul agricultorilor aflați în dificultate de plată, se vine în întâmpinarea lor și se găsesc soluții viabile, pentru a exclude riscul de litigii.
Amintim că astăzi, 30 noiembrie, Vladimir Bolea a informat că va avea întrevederi cu reprezentanții băncilor, specificând că în Republica Moldova în total sunt 11 bănci comerciale, și doar 6 din ele acordă credite pentru agricultori. Acesta a declarat că, în cadrul reuninunii, ar putea fi stabilită lista agenților economici care au credite la băncile comerciale, precum și procentul de agricultori care au intrat în incapacitate de plată sau au fost pasibili de a fi trimiși în insolvență.Vladimir Bolea a mai spus că autoritățile vor lua în calcul doar motivele obiective care au determinat agriculorii să ajungă în incapacitate de plată, după care se va veni cu soluții pentru cei care au consecințele situației actiuale.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA