Taxele impuse de Statele Unite ale Americii pentru produsele moldovenești vor intra în vigoare în data de 7 august. Ministra Dezvolării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a declarat că producătorii afectați vor primi sprijin. Mai exact, aceștia vor fi ajutați, inclusiv, să se orienteze spre alte piețe desfacere.
”Este un tarif redus, diminuat, comparativ cu tariful de 31 la sută care a fost aplicat la început. Noi continuă discuțiile bilaterale cu partenerii americani. Ținem contactul cu cei care au investit în piața americană și au dezvoltat acolo exporturi. Ca să vedem cum pot ei să rămână competitivi. Noi avem o dependență redusă de piața americană, de până la 3 %. Sunt doar 20 de companii pentru care piața americană continuă să fie importantă. Noi vom sprijini redirecționarea companiilor și către alte piețe”, a declarat ministra Dezvoltării Economice, Doina Nistor.
Amintim că, SUA urmau să aplice un tarif vamal de 25% pentru produsele moldovenești, începând cu 1 august 2025. Acest lucru însă a fost amânat de administrația Trump pentru data de 7 august. Tariful este mai mic decât cel propus inițial de Guvernul american, în urmă cu trei luni, de 31%. Despre acest lucru a fost informată șeful statului, Maia Sandu, printr-o scrisoare publică emisă de Donald Trump.