Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie este marcată de o serie de tactici menite să suprasolicite forțele de ordine. Avertizarea vine din partea ministrei afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin. Într-un interviu pentru IPN, oficiala a declarat că, doar în lunile iulie și august au avut loc peste 400 de evenimente publice, dintre care aproximativ 200 cu caracter social.
În acest context, Nichitin a precizat că protestele organizate simultan în mai multe locații par să urmărească un obiectiv strategic: blocarea capacității operaționale a poliției și carabinierilor.
Totodată, ministra a atras atenția asupra unui alt fenomen îngrijorător: utilizarea inteligenței artificiale pentru generarea de apeluri false, cu voce robotizată, în special în cazul alertelor cu bombă. Potrivit ei, aceste acțiuni vizează atât suprasolicitarea și epuizarea forțelor de ordine, cât și inducerea unei stări de panică în rândul populației.
Un alt semnal de alarmă vizează suspiciuni de corupție electorală în contextul protestelor, unde, potrivit Ministerului Afacerilor Interne, au fost identificate cazuri în care persoane ar fi fost plătite să participe la acțiuni stradale.
Ministra dă însă asigurări că structurile MAI sunt pregătite să facă față provocărilor.
„Poliția, carabinierii și celelalte structuri ale Ministerului sunt pregătite, intervin ori de câte ori este necesar și aplică legislația în vigoare”, a declarat Nichitin.