Ministra Agriculturii, despre fermierii afectați de secetă: Vom discuta miercuri în teren și vom lua o decizie

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, spune că va avea o întâlnire cu fermierii din sudul țării, afectați de secetă. Ea a declarat că va merge miercuri în teritoriu, iar ulterior, se lua o decizie despre posibilitatea de a-i spriji pe acești agricultori. Potrivit ei, cele mai afectate de arșiță au fost culturile de porumb și floarea-soarelui.

”Urmează să avem câteva ieșiri în teritoriu ca să verificăm și comunicăm cu fermierii cu privire la secetă. Știm foarte bine că sudul Moldovei, mai cu seamă Ștefan Vodă, a fost afectat. Miercuri avem stabilită o ședință comună și cu ei ca să putem identifica soluțiile și să vedem care e situația reală în teritoriu. Vom colecta informațiile despre terenurile afectate, ca să putem lua o decizie”, a declarat Catlabuga.

Amintim că, pe 18 iulie, Consiliul raional Ștefan Vodă a cerut Guvernului declararea stării de urgență în agricultură din cauza secetei.

CITEȘTE ȘI Forța Fermierilor: Sudul țării traversează o criză agricolă fără precedent. Cer stare ,de urgență

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA