Ministerul Energiei inițiază procedura de instituire a STĂRII DE ALERTĂ timpurie pe piața gazelor naturale

Ministerul Energiei inițiază procedura de instituire a stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Victor Parlicov, care precizează că decizia a fost luată la propunerea operatorului sistemului de transport a gazelor naturale SRL „Vestmoldtransgaz”, în legătură cu informația parvenită de la operatorul ucrainean privind situația la stația de măsurare a gazelor Sudja din Federația Rusă.

„În baza datelor furnizate de întreprinderile din sector s-a constatat întrunirea condițiilor pentru instituirea stării de alertă timpurie pe piața gazelor naturale. În consecință Ministerul Energiei va sesiza astăzi Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență, care timp de 12 ore urmează s convoace ședința Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova pentru a examina propunerea Ministerului”, a explicat ministrul.

Oficialul a subliniat că, după doi ani și jumătate de război, sistemul gazier din regiune funcționează în regim relativ normal, ceea ce denotă faptul că Ucraina și Federația Rusă tratează infrastructura gazieră cu maximă atenție.

Totodată, Victor Parlicov dă asigurări că în prezent nu există risc iminent de stopare a furnizării gazelor pentru malul stâng, doar că este necesar „ timp de reacție, pentru a gestiona situația, dacă intervine ceva”.

Sunt lucruri care nu depind de noi și pe care nu le putem controla, în localități unde au loc operațiuni militare, astfel trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”, a declarat Ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Potrivit datelor operatorilor, gazele naturale se livrează prin Ucraina către regiunea transnistreană în regim normal, în același timp pentru necesitățile malului drept al Nistrului sunt volume de gaze suficiente, inclusiv stocuri de securitate și volume contractate comercial de către operatorii din piață.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA