Ministerul Educației lansează webinare pentru gestionarea stresului în perioada examenelor de absolvire

Elevii claselor a IX-a și a XII-a au posibilitatea de a participa la webinare destinate susținerii echilibrului emoțional înainte de examene. Evenimentele vor avea loc pe 29 și 30 mai.

Vor fi abordate teme precum „Cum să rămâi calm și concentrat în sesiunea de examene”. De asemenea, „Prevenirea și gestionarea stresului”, „Cum pot fi susținuți elevii pentru a preveni stresul de examene”, și multe altele.

Participanții pot accesa webinarele printr-un link special dedicat. Toate sesiunile vor fi înregistrate și distribuite pe canalele oficiale YouTube și Facebook ale MEC și CRAP.

În cazul în care sunt identificate semne de risc emoțional la elevi, părinții și cadrele didactice sunt încurajați să solicite ajutorul specialiștilor.

De asemenea, CRAP va organiza sesiuni fizice în toate cele 35 de raioane/municipii. Vor participa diriginții, psihologii școlari și directorii adjuncți responsabili de educație.

Evenimentele sunt organizate de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA