facebook.com/perciundan

Ministerul Educației: Decizia CSE Chișinău este lipsită de suport juridic

Decizia Comisiei pentru situații excepționale din Chișinău privind declararea stării de urgență în educație este neîntemeiată și lipsită de suport juridic. Mai mult, Ministerul consideră ilegal și refuzul municipalității de a-l demite pe șeful Direcției Educație din Capitală, Andrei Pavaloi. Comentariul a fost oferit pentru redacția info1.md.

 

”MEC califică a fi neîntemeiată și lipsită de suport juridic constatarea de către CSE Chișinău a situației excepționale în educație și constatările privind continuarea raporturilor de serviciu cu șeful actual al OLSDÎ Chișinău, dl Andrei Pavaloi”, se arată în răspunsul Ministerului.

Instituția mai precizează că a emis ordin privind demiterea lui Andrei Pavaloi, pe motiv că Consiliul municipal Chișinău, în termenul legal stabilit, nu a aprobat o decizie în privința constatării încetării raporturilor de serviciu cu acesta.

”Funcționarii din cadrul ministerului au încercat să comunice cu Andrei Pavaloi pentru a coordona aducerea personală la cunoștință a ordinului respectiv. În condițiile în care, această tentativă nu s-a soldat cu succes, fiind invocat de către persoana vizată participarea în alte activități, acest ordin s-a decis să fie transmis prin e-mail. Scopul mesajului a fost unul exclusiv de a transmite ordinul de personal care îl vizează pe Andrei Pavaloi în condițiile în care, în virtutea atitudinii manifestate de către titularul ordinului, alte posibilități de aducere la cunoștință personal nu s-au materializat”, mai anunță Ministerul Educației.

Potrivit legii, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu se face prin act administrativ al autorităților cu competențe legale de numire în funcție. În același timp, în cazul neemiterii, de către autoritățile cu competențe legale de numire în funcție, a actului administrativ în termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu se face prin act administrativ emis de Ministrul Educației și Cercetării, care se aduce la cunoștința persoanelor respective în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.

”Drept urmare a faptului că Andrei Pavaloi a fost numit în funcție fără concurs și pentru un termen nedeterminat, a fost constatată încetarea raporturilor de serviciu”.

Amintim că, Comisia pentru situații excepționale a municipiului Chișinău a constatat situație excepțională în domeniul educațional. Este răspunsul Primăriei la ordinul Ministerului Educației prin care șeful direcției Educație din Chișinău a fost demis. Municipalitatea acuză autoritățile de ingerință fără precedent și încălcarea principiului autonomiei locale.

CITEȘTE ȘI: CSE Chișinău a declarat situație excepțională în educație. Primăria refuză să-l demită pe Andrei Pavaloi

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA