Ministerul Educației și Cercetării a numit un nou șef la Direcţia Educație a Municipiului Chișinău. Este vorba de Viorica Negrei, care va asigura interimatul funcției până când aleșii locali din CMC vor organiza un concurs pentru selectarea unui șef pe educație în Capitală. Decizia a putut fi luată abia după ce miercuri, Comisia pentru Situații Excepționale a anulat hotărârea autoritoților locale din Chișinău prin care au declarat ilegal ordinul ministrului Dan Perciun de demitere a lui Andrei Pavaloi. Hotărârea autorităților centrale l-a înfuriat pe primarul Capitalei Ion Ceban, care a declarat că direcția de învățământ a fost capturată, dar a sugerat că se va conforma ordinului de demitere a lui Andrei Păvăloi.
”Ținând cont de decizia ilegală a Ministerului Educației de a numi șefi de direcții în educație, în timp ce fondatorii sunt autoritățile locale, adică primăria, după decizia de ieri, absolut absurdă, a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, când își arată mușchii și prostia cei de la guvernarea PAS, anunțăm astăzi că Ministerul Educației și-a pus conducător la Direcția municipală Educației”, a spus Ion Ceban.
De cealaltă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că instituția pe care o conduce a acționat conform unui amendament la Codul Educației aprobat de Parlament în august 2023, care stabilește că până la numirea unui nou șef la direcția Educație, interimarul va fi asigurat de minister.
”Cadrul legal este foarte clar în acest sens. Este și o decizie a Curții Constituționale. Ceea ce a făcut primarul prin Comisia Situații Excepționale este pasibil de răspundere contravențională, iar adresarea noastră deja este la CNA pe rol și sperăm că va fi examinată cu severitate”, afirmă Dan Perciun.
Ping-pongul de acuzații între Primăria Chișinău și Ministerul Educației nu se încheie aici. Ion Ceban a cerut Guvernului să-și asume cheltuielile pentru programul prelungit al elevilor din capitală, dacă tot CSE a anulat taxele instituite de municipalitate.
”Ministerul Educației și-a pus conducător la Direcția Educație. În aceste circumstanțe, să fie buni și, începând de astăzi, după o altă instituție capturată, alăturii de multe altele, să răspundă în continuare ministerul este responsabil de activitatea grupelor cu program prelungit, alimentația copiilor, colectări de fonduri, mentenanța și multe altele”, mai spune Ceban.
”Domnul primar doar asta știe să facă, să paseze responsabilitatea, nu-l duce capul să continue finanțarea castor grupe așa cum s-a întâmplat până acum. Din cauza deciziilor proaste luate panul trecut cu privire la creditare întâmpină anumite dificultăți. El are deja 18 milioane de lei pentru aceste grupe, să folosească banii care au fost bugetați pentru a continua finanțarea și să reducă din toate cheltuielile nenecesare care pot fi cu ușuriță abandonate”, afirmă ministrul Perciun.
Scandalul a pornit după ce Ministerul Educației a anunțat că 25 de șefi ai direcțiilor educație din țară vor fi demiși, deoarece au fost numiți în funcție ilegal. Este vorba despre persoanele care nu au fost numite prin concurs sau au fost angajate pe o perioadă nedeterminată. Printre funcționarii care au fost demiși a fost și șeful direcției Educație din Chișinău, Andrei Pavaloi.