Ministerul Culturii a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea marelui compozitor Eugen Doga, care s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Autoritățile subliniază că maestrul a fost mai mult decât un compozitor, a fost un simbol al culturii naționale.
„Tristă zi de vară. Dumnezeu ni l-a luat la el pe Eugen Doga…”, se arată în mesajul publicat de instituție.
Reprezentanții instituției au subliniat că maestrul a fost mai mult decât un compozitor. A fost un simbol al culturii naționale, un om care „a transformat sunetul în lumină” și a dus muzica moldovenească pe cele mai mari scene ale lumii.
„Astăzi, când notele sale rămân suspendate în aer, când valsurile lui se aștern peste amintire, îi spunem cu durere, dar și cu recunoștință: Drum lin, Maestre! Să-ți fie eternă amintirea, acolo unde ai plecat să compui muzică pentru Dumnezeu…”
Ministerul amintește că Eugen Doga a compus peste 200 de lucrări pentru film și teatru. Este autorul celebrului vals „Gingașa și tandra mea fiară”. Lucrarea este recunoscută de UNESCO drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.
CITEȘTE ȘI: Maestrul Eugen Doga s-a stins din viață