sursa: Digi24.ro

Mii de refugiaţi afgani părăsesc Pakistanul. Guvernul amenință că-i va expulza

Peste 10 000 de afgani care trăiau în Pakistan s-au îngrămădit la frontiera cu Afganistan, iar numărul lor urmează să crească, estimează autoritățile. Peste 1,7 milioane  de afgani sunt în Pakistan, iar Guvernul le-a spus să plece până la 1 noiembrie, în caz contrar vor fi expulzați.

Guvernul a prevenit că, începând de miercuri, afganii fără statut legal vor fi arestaţi, plasaţi în centre de detenţie timp de câteva zile, apoi expulzaţi în Afganistan. Guvernul taliban de la Kabul a denunţat o măsură de „hărţuire”.

În total, peste 100.000 de afgani au revenit deja în ţară după ce guvernul pakistanez a făcut anunţul la începutul lunii octombrie.

Majoritatea afganilor revin în ţară pe la Torkham (nord-vest), principalul punct de frontieră, în provincia Khyber Pakhtunkhwa. Poliţa locală a dat asigurări că nu a trecut încă la arestări, însă, mai ales la Karachi (sud), refugiaţii afgani spun de mai multe zile că sunt vizaţi de raiduri şi sunt hărţuiţi sau jefuiți.

Avocaţi şi activişti au denunţat o represiune fără precedent şi au cerut guvernului să le lase mai mult timp pentru a pleca acestor afgani, dintre care unii trăiau de decenii în Pakistan sau chiar sunt născuţi acolo.

Milioane de afgani s-au refugiat în decursul deceniilor de război în Pakistan, devenită una din ţările care găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA