Mihail Ermurachi, pensionarul acuzat de insultarea pretinsului liderul al regiunii separatiste transnistrene, a fost eliberat după mai bine de un an de detenție ilegală, anunță Promo-LEX. Acesta a fost privat de libertate în 2023, fiind persecutat pentru opiniile sale critice la adresa administrației separatiste de la Tiraspol. Până în prezent, Ermurachi a fost cel mai în vârstă deținut politic din regiune.
Mihail Ermurachi a fost reținut pentru prima dată în 2021, fiind acuzat de instigare la ură interetnică, jignirea așa-numitului președinte al nerecunoscutei rmn și contestarea rolului misiunii de pacificare ruse. În același an, a fost condamnat doar pentru presupusa insultă adusă lui Vadim Krasnoselski, după ce l-a numit marionetă într-o discuție privată. Celelalte acuzații au fost respinse, iar „instanța” de la Tiraspol i-a aplicat o amendă de 500 de euro, potrivit Promo-LEX.
În 2023, pentru că nu a putut achita amenda, autoritățile separatiste au dispus comutarea pedepsei în închisoare. Pe 10 februarie 2023, Mihail Ermurachi a fost condamnat la doi ani de detenție. Ulterior, așa-numita curte supremă a regiunii transnistrene i-a redus pedeapsa la opt luni de închisoare.
Pe 30 iunie 2023, Ermurachi a fost condamnat din nou după ce, în timpul ședințelor de judecată, l-a numit din nou marionetă pe Krasnoselski. Instanța i-a aplicat o nouă sentință de trei ani și șase luni de închisoare. Pe 8 august 2023, hotărârea a fost menținută de „judecătoria supremă” de la Tiraspol.
Cazul lui Mihail Ermurachi a fost condamnat de organizațiile pentru drepturile omului și de mai multe instituții internaționale, inclusiv Departamentul de Stat al SUA, care au criticat detenția sa și lipsa unui proces echitabil.