Vicepremierul Mihai Popșoi a anunțat că autoritățile vor permite deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Federația Rusă doar în incinta Ambasadei Rusiei la Chișinău.
Totodată, ministrul de Externe a subliniat că organizarea alegerilor prezidențiale în afara misiunilor diplomatice este interzisă.
„Dacă se va încerca organizarea scrutinului oriunde în altă parte, acest lucru va fi contraproductiv”, a menționat Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul TVR.
Reamintim că recent Rusia a cerut să poată deschide secții de votare pe teritoriul Moldovei pentru alegerile prezidențiale programate în perioada 15-17 martie curent. Solicitarea urma să fie examinată de autoritățile de la Chișinău.
În cadrul aceleași emisiuni, Mihai Popșoi a spus că, având în vedere ororile care se întâmplă în Ucraina, nu se prevede în viitorul apropiat o îmbunătățire semnificativă a relațiilor dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
„Deși ne-am dori să avem relații bune cu toată lumea, atunci când un stat încalcă flagrant dreptul internațional și comite orori cum nu s-au mai văzut pe continentul european de la cel de-al Doilea Război Mondial, cu mare regret, oricât de diplomați am fi, oricât de mult ne-am dori pentru cetățenii noștri de aici și de acolo pentru relații comerciale bune, acest lucru, din păcate, va trebui să aștepte. Ororile care se întâmplă în Ucraina nu pot fi depășite. Va dura extrem de mult timp până Federația Rusă, societatea rusă va trebui să digere ceea ce s-a întâmplat„, a punctat ministrul de Externe.
CITEȘTE ȘI: Rusia vrea să deschidă secții de votare în Moldova, la prezidențialele din martie