Mesajul Guvernului către locuitorii din stânga Nistrului: Oamenii nu trebuie să devină ostaticii deciziilor Rusiei

Rusia folosește energia ca armă, iar oamenii simpli nu ar trebui să devină ostaticii acestei decizi, este mesajul purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Mesajul vine în contextul în care Gazprom a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2025 va înceta să mai livreze gaze în stânga Nistrului.

”Dragi locuitori de pe malul stâng al Nistrului, decizia „Gazprom” de a opri livrările de gaz începând cu 1 ianuarie 2025 este un nou exemplu despre cum Rusia folosește energia ca armă. Dar oamenii simpli nu ar trebui să devină ostaticii acestei decizii. Aceasta aduce riscuri serioase pentru bunăstarea voastră, iar noi condamnăm cu fermitate astfel de acțiuni. În aceste vremuri dificile, rămânem alături de voi”, a menționat Daniel Vodă.

Guvernul a mai menționat că datorită partenerilor internaționali, va fi adus ajutor umanitar pentru ca situația să nu fie atât de critică.

”Educația este prioritatea noastră. Facem tot posibilul ca școlile să rămână deschise și copiii să-și continue studiile în siguranță. Fiecare școală beneficiază de soluții individuale, iar programele și manualele școlare, inclusiv în limba rusă, pot fi descărcate online. Asistența medicală rămâne accesibilă pentru toți cei care au nevoie de ea. Am asigurat accesul la servicii medicale de urgență, inclusiv prin intervențiile rapide ale ambulanțelor”, se mai arată în mesaj.

Amintim că, concernul rus „Gazprom” a anunțat că nu va mai livra gaze naturale către regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025. O notificare în acest sens, partea rusă a transmis către SA „Moldovagaz”. Compania moldovenească anunță că a luat act de decizia Gazprom-ului.

Amintim că Gazprom a pretins inițial o datorie de peste 700 de milioane de dolari, însă autoritățile moldovenești au declarat că o vor recunoaște doar dacă va fi confirmată de un audit. Rezultatele auditului, însă, au arătat că cea mai mare parte a datoriei nu este justificată. În urma acestei concluzii, Moldova a propus achitarea a doar 8,6 milioane de dolari, sumă respinsă de Gazprom.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA