Medicii din Moldova consideră că deficitul de angajați ar putea fi redus dacă statul le va majora salariile

Medicii din Moldova consideră că deficitul de angajați din domeniul ocrotirii sănătății ar putea fi redus dacă statul le va majora salariile. O solicitare în acest sens a fost făcută anterior și de către președintele Confederației Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, care i-a expediat o scrisoare președintelui Parlamentului, Igor Grosu, președintei Maia Sandu și premierului Dorin Recean, în care solicită o majorare cu 30 la sută a salariilor angajaților din medicină, începând cu 1 iulie.

 

”Potrivit statisticilor făcute publice, la sfârșitul anului trecut, în Moldova lucrau 9830 de medici și 18672 de angajați cu studii medii medicale și infirmieri. În același timp, conform Confederației Sindicatelor, în Republica Moldova există un deficit de angajați în domeniul sănătății – aproximativ două mii de medici și trei mii de alte cadre medicale, iar vârsta medie a celor care lucrează deja în sistem este extrem de ridicată”, Dementii Cuțevițchi-Negruța, jurnalist ONE TV.

Octavian Cirimpei, șeful secției chirurgie plastică a spitalului municipal nr.4, lucrează de aproximativ 30 de ani în acest domeniu. Potrivit lui Cirimpei, medicii, indiferent de țara de reședință, se străduiesc mereu să găsească un loc mai bun de muncă și un salariu mai mare.

”În țările Scandinave medicii din Finlanda migrează în Norvegia, cei din Norvegia migrează în Suedia, cei din Suedia, migrează în SUA. Medicul merge la o salarizare adecvată pentru lucrul efectuat. Acest fenomen este văzut și în Republica Moldova. Medicii din Republica Moldova migrează în România pentru un salariu mai mare și medicii din România migrează în restul Europei. Deci salariu în Republica Moldova pentru medici trebuie majorat, pentru a opri acest fenomen”, Octavian Cirimpei, șeful secției chirurgie plastică a spitalului municipal nr.4.

Cirimpei mai spune că din lipsă de angajați mulți medici sunt nevoiți să muncească de două ori mai mult, ceea ce îi extenuează.

”Există deficit de cadre medicale în domeniu. Există o criza asistenților medicale în Moldova. Majoritatea lucrează cu un salariu jumătate, în perioadele de vară este nevoios, că o bună parte merg în concediu, atunci lucru efectuat este practic dublu, pentru că trebuie să muncești și pentru colegul tău”, Octavian Cirimpei, șeful secției chirurgie plastică a spitalului municipal nr.4.

Unii medici susțin că în ultima perioadă angajații din domeniu ridică lefuri mai mari, dar recunosc că pentru aceasta trebuie să muncească mai mult.

”Eu am început personal rezidențiatul cu un salariu de 1000 de lei și ei acum pleacă rezidenți și vor primi aproape cât doctorii. Salariu în medicină nu este rău, doar trebuie de muncit, dar doctorii noștri muncesc gardă de noapte, rămân ziua și muncesc, iar pentru asta primesc bani buni”,  Sergiu Spatari, medic cardiolog, Institutul de cardiologie Chișinău.

Asistentele medicale se plâng însă că salariile nu corespund realității și că cu greu fac față cheltuielilor.

”Un tânăr asistent are nevoie de atât de susținerea coletivului și de susținere financiară, un salariu mai decent. Care are locuința proprie deja e una, dar pentru chirie, necesități este dificil cu un salariu de 10 mii de lei. Cred că un salariu ar trebui să înceapă minim de la 20 000 de lei pentru lucru care îl facem că efortul este mare”, Eugenia Leancă, asistentă medicală.

Managerii spitalelor din raioane trag un semnal de alarmă. Aceștia spun că au tot mai puțin angajați, iar cei care rămân nu fac față fluxului mare de pacienți.

”Arderea profesională este foarte mare la lucrătorii medicali, mai ales acum, în condițiile, când trebuie de introdus tot în calculator, clar că undeva și a ușurat lucru, pacienții noștrii sânt foarte informați acuma, dar arderea noastră profesională și psihologică este foarte mare. La noi medicii tineri, din cauza salariului nu vor să vină, ce țin de raioane, de sate”, Diana Bradu, directorul Spitalului Raional Anenii Noi.

Am decis să aflăm părerea tinerilor specialiști care tocmai au absolvit universitatea de medicină. Aceștia susțin că salariile trebuie majorate mai ales pentru cei care sunt repartizați la muncă în raioane.

”Din punct de vedere financiar este loc de mai bine, însă sperăm dar vor urma și schimbări frumoase. Dvs ați accepta să lucrați cu un salariu de 7 mii de lei, 10 mii? Acceptăm nu acceptăm, ne conformăm că asta este deja alegerea noastră”.

”E greu să zic ar trebui să fie motivante cel puțin 20 000 de lei ar fi un salariu motivant pentru un tânăr specialist care are și o familie proaspăt întemeiată, mai este nevoit să plece și în raion de exemplu și atunci asta ar fi un salariu motivant”.

Și pacienții se plâng că nu pot beneficia de servicii medicale în instituțiile din raioane și că sunt nevoiți să vină în Capitală.

”Eu gândesc și medici pleacă din țara, pleacu acolo unde mai bine sunt plătiți, mai bine susținuți de stat. Eu vin dintr-un raion, unde n-avem mulți specialiști, venim în capitală”.

”Pentru că nu sunt încurajați ca să rămână în țara. Ei ar trebui mai mult să fie motivați financiar și pe plan profesional”.

”Eu cred că este un deficit foarte mare. Din ce motive. Salariul nu este motivațional, din aceea pleacă în România în Europa și aceasta este regretabil”.

Potrivit sindicatelor, salariile angajaților din medicină variază în tre 7 și 12 mii de lei. În octombrie 2023 Guvernul a majorat cu 15% salariile angajaților din domeniul ocrotirii sănătății. În urma majorărilor operate, medicii au beneficiat în medie de o creștere de 2600 de lei, asistentele medicale de 1700 de lei, iar personalul sanitar de 1000 de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media