La finalul lunii octombrie, cadrele didactice, care au fost de curând angajate în instituțiile de învățământ din țară, vor avea posibilitatea să participe la sesiuni de instruire oragnizate de Ministerul Educației și Cercetării.
„Urmează să desfășurăm două tabere de toamnă. Ne-am propus să oferim trei zile integrale, de fapt, patru zile și trei nopți de instruire integrală, pentru tinerii specialiști care au fost acum repartizați în institițiile de învățământ. Vom începe cu 200 de tineri profesori care vor merge într-o tabără intensă de formare profesională”, a precizat ministrul de resort, Dan Perciun.
Demnitarul explică că programele de instruire vor constitui un avantaj în stabilirea unei relații eficiente între școli și Ministerul Educației.
„Obiectivul nostru e să-i ajutăm să se cunoască între ei, să se consolideze ca și comunitate, să ofere o oportunitate adițională pentru noi, cei de la Minister, ca să lucrăm cu ei pe zona de dezvoltare profesională, personală, să înțelegem mai bine ce necesități au, totodată livrându-le primele instruiri”, a explicat ministrul.
Dan Perciun promite că pentru perioada de specializare, Ministerul a pregătit o multitudine de activități, la care vor lua parte 200 de tineri din cei 400 care au acceptat să lucreze în școli. Ceilalți 200 vor beneficia de aceeași ofertă în perioada de iarnă.
„Sunt sigur că va fi o activitate inovatoare pentru sistemul nostru și avem așteptări foarte mari de pe urma ei”, menționează ministrul.
Dan Perciun a anunțat, totodată, că în curând, profesorii din țară vor avea posibilitatea să participe la un curs de instruire în „Pedagogia umană”.
„Pentru toți ceilalți oferim, în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, cursuri de o săptămână în Chișinău, pentru aproximativ 100 de profesori, instruire în „Pedagogia umană”. Este o școală pedagogică cunoscută în întreaga lume, în special în spațiul post-sovietic. Vom avea traineri internaționali care vor veni și vor lucra cu grupurile de profesori pe această dimensiune a pedagogiei umane, prin această abordare concentrată pe elev”, a precizat Perciun.
Ministrul nu a precizat când anume se va desfășura instruirea, dar a menționat că în curând MEC va lansa apelul public pentru cei care vor să beneficieze de aceste cursuri.