MEC a lansat Programul „ForGoodConnections” pentru a dezvolta competențele digitale ale elevilor prin sport

Ministerul Educației și Cercetării a lansat oficial Programul „ForGoodConnections”. Inițiativa își propune să contribuie la crearea unui mediu digital mai sigur pentru tineri, prin intermediul sportului.

La evenimentul de lansare, desfășurat la arena multifuncțională din sectorul Buiucani al Capitalei, a fost prezent ministrul Dan Perciun.

Oficialul a salutat și a apreciat inițiativa, subliniind importanța dezvoltării competențelor digitale și a siguranței online în rândul elevilor și cadrelor didactice.

Potrivit MEC, în cadrul acestui program, vor fi organizate ateliere digitale pentru profesori și elevi. Acestea vor fi axate pe pedagogie modernă, siguranță online și integrarea tehnologiei în procesul educațional. De asemenea, vor avea loc cursuri și sesiuni de mentorat dedicate cadrelor didactice.

Evenimentul a fost marcat de un moment simbolic, în care ministrul, alături de sportivii de performanță Dan Olaru, Mihaela Samoilă, Mariana Drăguțan și Alexandru Epureanu, au arborat drapelele Republicii Moldova și ale partenerilor proiectului.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA