40 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română pentru instituțiile cu predare în limbile minorităților naționale. Lista învingătorilor a fost publicată de Ministerul Educației și Cercetării.
Competiția a întrunit 129 de elevi din întreaga țară. Premianții sunt din Bălți, Cahul, Chișinău, Dondușeni, Drochia, Ocnița, Rîșcani, Ungheni și UTA Găgăuzia.
Olimpiada a fost organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării.
MEC reamintește că elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină.
În total, au loc 23 de olimpiade și concursuri republicane în perioada 14 februarie – 18 mai 2025.