Deputații vor vota un set de măsuri pentru prevenirea și combaterea fumatului. Acestea se regăsesc într-un proiect de modificare a legislației privind controlul tutunului. Documentul a fost examinat în cadrul Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Printre principalele măsuri propuse se numără:
Creșterea amenzilor
Fumatul în locuri interzise va fi sancționat cu până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, iar persoanele fizice vor risca amenzi de până la 2 250 de lei sau prestarea a 40-60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Amenzi mai dure vor fi aplicate și persoanelor care vor comercializa produse din tutun în locuri interzise sau minorilor. Acestea vor risca amenzi de până la 20 000 de lei.
Restricții asupra comercializării
Se interzice vânzarea produselor din tutun în unități de comerț ambulant și fără documente justificative care să ateste proveniența acestora.
Extinderea zonelor unde fumatul este interzis
Noile reglementări interzic fumatul în spațiile publice deschise, inclusiv pe teritoriul autorităților publice, în instituțiile medico-sanitare, de învățământ, culturale, sociale și sportive, la locul de muncă, în parcuri, pe plaje, în stațiile de transport public, scările blocurilor și ascensoare.
Etichetare și avertismente mai vizibile
Produsele din tutun și conexe, inclusiv țigaretele electronice și dispozitivele de încălzire a tutunului, vor trebui să afișeze avertismente de sănătate pe cel puțin 30% din suprafața ambalajului.
Interzicerea promovării și sponsorizări
Publicitatea produselor din tutun și conexe va fi interzisă, inclusiv în jocurile video și programele TV.
Potrivit statisticilor, trei din zece moldoveni adulți sunt fumători, iar numărul adolescenților care consumă produse din tutun este în creștere. Un studiu realizat în 2019 arată că o treime dintre adolescenți au încercat cel puțin o dată să fumeze țigarete electronice.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Acesta urmărește alinierea legislației naționale la normele Uniunii Europene.
Documentul urmează a fi propus spre aprobare plenului Parlamentului.