Șoferii ar putea scăpa de ridicarea arbitrară a mașinilor parcate neregulamentar. Un nou proiect de lege propus de Partidul Acțiune și Solidaritate prevede reguli mai stricte privind evacuarea vehiculelor, pentru a elimina abuzurile raportate în ultima perioadă. Conform inițiativei legislative, mașinile vor putea fi ridicate doar în cazurile în care reprezintă un real obstacol pentru circulație, accesul pietonilor sau siguranța traficului.
Conform proiectului, un automobil nu va fi ridicat dacă:
- Nu blochează accesul altor vehicule;
- Nu se află pe trecerea de pietoni sau la o distanță mai mică de 10 metri înainte de aceasta;
- Nu împiedică deplasarea pietonilor;
- Nu blochează accesul la scări, rampe sau planuri înclinate destinate persoanelor cu dizabilități sau mobilitate redusă;
- Nu creează obstacole pentru vehiculele destinate întreținerii și reparării drumurilor, salubrizării și serviciilor de utilitate publică;
- Nu se află în tuneluri, poduri, viaducte, rampe sau sub acestea;
- Nu se află în stațiile vehiculelor de rută;
- Nu se află în intersecții sau la o distanță mai mică de 15 metri de aceasta;
- Respectă cerințele agentului de circulație atunci când creează obstacole desfășurării unor evenimente publice, trecerea coloanelor oficiale;
- Nu se află în locurile rezervate pentru parcarea și încărcarea mașinilor electrice;
- Nu se află în locurile de staționare rezervate pentru persoanele cu dizabilități;
- Nu se află pe trecerile la nivel cu calea ferată și mai aproape de 50 de metri față de acestea.
Un alt aspect important al proiectului de lege prevede că, în cazul în care un vehicul este parcat neregulamentar, dar nu îndeplinește niciuna dintre condițiile de mai sus, acesta nu va fi ridicat. În schimb, șoferul va primi doar sancțiunea contravențională aplicată de organele de poliție.
„În alte cazuri, considerăm că e suficient aplicarea sancțiunii de către poliție, fără ridicare, transportare și depozitare la parcarea specială”, a declarat deputatul Dorian Istratii.
De asemenea, se menționează că nu se va permite ridicarea automobilelor în care se află persoane sau animale. În momentul ridicării automobilului, agentul constatator va fi obligat să telefoneze proprietarul automobilului, iar dacă ulterior automobilul este înlăturat, nu va fi dispusă ridicarea. „Dacă odată cu venirea proprietarului, va fi chemat evacuatorului, ridicarea automobilului nu se dispune”, menționează Grigore Grădinaru.
Un moment important este că, la ridicarea automobilului, se va întocmi un proces verbal, care va constata defecțiunile tehnice vizibile ale automobilului. Ulterior, la eliberarea automobilului, reprezentanții de la parcarea specială vor fi obligați să întocmească un act de predare-primire, unde vor fi indicate la fel toate defecțiunile tehnice vizibile. „Acest lucru va asigura proprietarii de automobile că defecțiunile tehnice survenite în procesul de ridicare și transportare, să fie suportate de entitatea care a efectuat ridicarea automobilului”, explică Grădinaru.
Automobilul va fi eliberat la orice oră, imediat după recepționarea taxei pentru parcare. Deputatul menționează că amenzile pentru parcarea neregulamentară rămân în vigoare și nu vor suferi modificări.
Proiectul de lege vine ca răspuns la numeroasele plângeri din partea șoferilor, privind ridicarea abuzivă a automobilelor. „Din păcate, abuzurile din acest domeniu s-au amplificat în ultima perioadă”, a subliniat Dorian Istratii, accentuând necesitatea unor reguli clare și transparente.
Prin această inițiativă, se urmărește echilibrarea măsurilor aplicate șoferilor, astfel încât sancțiunile să fie proporționale cu fapta comisă, iar ridicarea automobilelor să fie justificată doar în cazurile care afectează grav circulația sau siguranța publică.
Reamintim că parcarea neregulamentară se sancționează cu o amendă cuprinsă între 900 și 1.500 de lei, însoțită de aplicarea a patru puncte de penalizare.