Desenele animate au intrat în vizorul Kremlinului. Cel mai de succes serial de animație riscă să fie interzis pentru că ar contrazice valorile tradiționale. Producția rusească a declanșat o dezbatere aprinsă în rândul politicienilor, politologilor și scriitorilor. Mașa, personajul principal al serialului, este acuzată că ar avea un comportament capricios și ar promova un model periculos de independență.
Un politolog rus i-a pus gând rău micuței Mașa. Conform acestuia, fetița de patru ani ar contrazice, de fapt, valorile tradiționale rusești. El spune că e capricioasă și trăiește singură. Iar asta contravine ideologiei Kremlinului, care nu concepe ca o fetiță autonomă să nu se supună unei autorități masculine.
Totuși, atitudinea politologului și celor care îi susțin părerea este taxată de mai mulți scriitori ruși. Aceștia consideră că interzicerea serialului animat ar fi absurdă.
„Esența misiunii acestor gardieni ai moralității constă în a le interzice tuturor celor din jur să râdă.”, a afirmat un scriitor despre intenția politologului în cauză.
Mai mult, acesta dă exemplul unor alte personaje celebre din desene animate, precum Mowgli și Nils Holgersson. Conform spuselor sale, viața nesupravegheată a unui copil este cea care creează tensiunea emoțională și baza pentru dramă și comedie – cum ar fi poveștile lui Huckleberry Finn și Oliver Twist.


