Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de lei, confiscate în Cahul și Vulcănești

Oamenii legii au destructurat o schemă de introducere și comercializare ilegală a articolelor vestimentare contrafăcute, vândute în centre comerciale din municipiul Cahul și orașul Vulcănești. Valoarea mărfurilor confiscate este estimată la aproximativ un milion de lei.

 

Ofițerii vamali au monitorizat acțiunile infractorilor care introduceau ilegal mărfuri din Turcia în Republica Moldova. Bunurile erau camuflate în colete și declarate în mod neconform. Ulterior, acestea erau vândute în centre comerciale la prețuri similare produselor de marcă, deși se suspectează că sunt contrafăcute.

În dimineața de 27 septembrie 2024, au fost desfășurate percheziții în centrele comerciale din mun. Cahul și or. Vulcănești, de unde au fost ridicate peste 1600 de articole vestimentare, cu inscripția unor branduri renumite și fără acte de proveniență legală.

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 58 de ani, sunt cercetate în stare de libertate. Ancheta continuă pentru identificarea altor posibili participanți la această infracțiune.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA