FOTO Marfă de aproape un milion de lei, depistată la vamă. Un bărbat riscă să fie cercetat penal

Un bărbat riscă să fie cercetat pentru tentativă de transportare ilegală a unui lot de marfă în valoare de aproape un milion de lei. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce, pe sensul de intrare în țară, comunică Serviciul Vamal de Stat (SVS).

Bunurile au fost descoperite într-un autoturism de model ,,BMW X7”, care se deplasa din România.

Șoferul, un bărbat de 49 de ani cu dublă cetățenie (MDA/ROU),  a selectat „coridorul verde” de control, declarând că ar transporta doar bunuri personale.

Însă, în rezultatul controlului vamal, în habitaclul autoturismului, sub banchetele din față și spate, printre bunurile personale transportate, a fost depistat un lot comercial de ustensile utilizate în medicina dentară, nedeclarate autorității vamale.

Valoarea în vamă a mărfurilor nedeclarate a fost estimată la 900 170 lei”, precizează funcționarii SVS.

Bunurile au fost ridicate, iar unitatea de transport a fost indisponibilizată.

Cazul urmează să fie investigat de ofițerii Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA