Marco Rubio afirmă că au apărut mai multe obstacole în negocierile de pace

SUA analizează propunerile Rusiei privind o eventuală încetare a focului în Marea Neagră. Oficialii americani avertizează că obținerea unui acord va fi un proces complex și de durată, informează Digi24.

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a subliniat că negocierile sunt într-un stadiu incipient și că există multiple obstacole de depășit. „Este un proces dificil, care necesită timp, dar măcar suntem în punctul în care aceste discuții au loc”, a declarat acesta. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Kingston, Jamaica.

Între timp, Rusia și Ucraina continuă să se acuze reciproc de tentative de sabotare a negocierilor. Ambele părți au raportat atacuri în noaptea precedentă, ceea ce complică eforturile diplomatice.

În ultimele zile, s-a desfășurat discuții în Arabia Saudită, unde delegațiile ruse și ucrainene au purtat negocieri separate cu reprezentanții americani. În urma acestor întâlniri, Washingtonul a anunțat o înțelegere preliminară care vizează un armistițiu în Marea Neagră și reluarea transportului maritim comercial în regiune.

Cu toate acestea, Rusia a impus condiții stricte pentru implementarea acordului, printre care ridicarea unor sancțiuni economice aplicate Moscovei de la începutul conflictului, în urmă cu mai bine de trei ani. Aceste cerințe complică perspectivele unui consens și ridică semne de întrebare privind viitorul discuțiilor de pace.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA