Premierul României, Marcel Ciolacu, se declară un susținător al unirii Moldovei cu România și spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în interiorul UE sau pe altă cale.
„Și eu susțin unirea (n.r. – Republicii Moldova cu România) și nu am primit interdicție. E dreptul meu! Eu cred în continuare în unirea între Republica Moldova și România. Că se va face în interiorul UE, că vom găsi (n.r. – o altă cale)… Categoric!”, a spus premierul României, în cadrul unui interviu pentru dcnews.ro.
Marcel Ciolacu susține că istoria a făcut o nedreptate.
„Republica Moldova este sustenabilă datorită ajutorului României. Ăsta este adevărul. În Republica Moldova trăiesc români ca și mine. Istoria a făcut o nedreptate, la fel ca la pensiile speciale. Eu nu pot schimba trecutul, iar prezentul e o consecință a trecutului. Ce pot eu face, împreună cu dumneavoastră, e să clădim viitorul”, a precizat Marcel Ciolacu.