Manifestaţie de proporţii la Istanbul. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă

Zeci de mii de oameni s-au adunat luni în împrejurimile Podului Galata din Istanbul pentru a denunţa „terorismul PKK şi al Israelului” şi pentru a-i sprijini pe palestinienii din Gaza, scrie AFP. Manifestanţii au răspuns, în această primă zi a anului, la apelul unei platforme de peste 300 de organizaţii şi asociaţii de a se reuni sub sloganul „Milostivire martirilor noştri, sprijin pentru Palestina, blestem pe Israel”.

Mulţimea compactă, fluturând steaguri turce şi palestiniene, a început să se adune în zori de zi către Podul Galata care traversează Cornul de Aur de-a lungul Bosforului şi, de asemenea, s-a întins de-a lungul părţii europene a Istanbulului, scandând „Moarte Israelului, afară din Palestina” şi „Dumnezeu este mare”, potrivit AFP.

Bilal Erdogan, al doilea fiu al şefului statului, a luat cuvântul pentru a-i saluta pe „martirii” armatei turce căzuţi în Irak, scrie Digi24.

„Rugăciunile noastre sunt cele mai bune arme pentru a ieşi din întuneric, Salutări sfinţilor noştri martiri care ne luminează calea. Am fost în Cisiordania, în Ierusalim, în Gaza: oamenii de acolo îşi pun speranţele în Turcia şi în Recep Tayyip Erdogan”, a dat el asigurări mulţimii.

Prezentat ca un fervent susţinător al islamului politic, Bilal Erdogan, în vârstă de 42 de ani, preşedintele „Fundaţiei pentru Tineret şi Educaţie”, care a coorganizat mitingul, este dat drept posibil succesor al tatălui său în fruntea ţării.

Armata turcă a pierdut 12 soldaţi la sfârşitul lunii decembrie în două atacuri separate atribuite Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului. De la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, susţinător tradiţional al cauzei palestiniene, şi-a sporit injuriile împotriva Israelului, denunţând şi sprijinul Statelor Unite acordat guvernului israelian.

.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media