Majoritatea cetățenilor Suediei consideră că aderarea la UE a fost o decizie bună pentru statul lor

Majoritatea cetățenilor Suediei consideră că aderarea la UE a fost o decizie bună pentru statul lor care s-a dezvoltat mult în cei aproape 30 de ani de apartenență la UE, declară ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried. Țara a fost primită în familia europeană după ce mai mult de jumătate dintre locuitorii ei au votat pentru aderare în cadrul unui plebiscit.

”În 1994, în Suedia a avut loc un referendum național, iar mai mult de jumătate dintre oamenii care s-au prezentat la urne au votat în favoarea aderării la Uniunea Europeană. De la o aderare oficială, economia suedeză a beneficiat foarte mult de accesul la piața unică a UE”, Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

Totodată, țara suedeză a beneficiat de multe investiții europene.

”Cetățenii noștri pot locui, studia sau lucra oriunde în UE, iar investițiile în UE au crescut. Astăzi aproape 30 de ani mai târziu, o majoritate copleșitoare a suedezilor consideră că integrarea în Uniunea Europeană a fost o decizie bună pentru dezvoltarea țării noastre. În toți acești ani, Suedia și-a menținut o voce independentă, cooperând în același timp cu partenerii din UE. Suedia și-a păstrat tradițiile și sărbătorile vechi, adoptând totodată valorile europene comune”, Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

Suedia a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1995. Acum, Suedia se situează pe al optulea loc în UE în ceea privește PIB-ul pe cap de locuitor, acesta constituiind 43.000 de euro.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA