Maia Sandu, vizită oficială în Muntenegru: ”Mergem împreună pe drumul spre UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află într-o vizită oficială în Muntenegru. Sandu a primit invitația din partea omologului său, Jakov Milatovic. 

„Am avut discuții bune cu omologul meu, dar și cu prim-ministrul Milojko Spajić și cu președintele Parlamentului, Andrija Mandić. Am vorbit despre cum putem colabora mai strâns pe acest drum, pentru ca oamenii din ambele țări să aibă o viață mai bună”, a declarat președinta Republicii Moldova.

Muntenegru este un stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană din 2010 și a deschis negocierile de aderare în 2012.

În contextul în care Republica Moldova își urmează și ea calea spre integrarea europeană, vizita a avut ca scop extinderea dialogului cu țările din regiune. De asemenea, a fost făcut schimb de bune practici pe drumul reformelor necesare aderării.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA