foto:presedinte.md

Maia Sandu va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene

Președintele Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul presupune și o recompensă de 30.000 euro. Sandu va primi distincția acordată de municipiul Timișoara în ianuarie, anunță Primăria orașului.

 

Potrivit Primăriei municipiului Timișoara, membrii juriului au apreciat ”claritatea viziunii sale europene și determinarea cu care o urmărește. Maia Sandu a crezut în aspirațiile europene ale Republicii Moldova atunci când mulți le considerau o utopie. Cu o putere de muncă incredibilă, cu mult curaj și cu un bun simț rar întâlnit în politică, Maia Sandu luptă cu perseverență pentru creionarea unui drum european pentru Moldova”. 

”A fost o alegere ușoară pentru mine, datorită faptului că doamna Maia Sandu – prima femeie președinte a Republicii Moldova – corespunde perfect prototipului de promotor al valorilor democratice pe care vrem să îl onorăm cu acest premiu.  Premiul nostru este un tribut binemeritat adus portretului de politician reformist pe care doamna Maia Sandu și l-a construit cu migală, prin măsurile aplicate cu perseverență, cucerindu-ne pe toți și prin exemplul personal de decență și modestie”, a declarat Simona Miculescu, membru al juriului .

„Maia Sandu, un președinte istoric al Moldovei și al Europei, un presedinte al valorilor. Dincolo de valorile publice pe care le susține: statul de drept, democrația, independența justiției, Maia Sandu reprezintă discreția și forța unei președinte care știe să conducă cu excelență în timpuri europene atat de vitrege”, a adăugat Iulia Motoc, membru al juriului.

Reamintim că, săptămâna trecută, Consiliul European a votat în unanimitate demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media