Maia Sandu: ”Ușa spre Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită tututor oamenilor ”

Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj în fața cetățenilor prezenți la evenimentul ”Moldova Europeană”. Sandu a subliniat importanța deciziei Consiliului European de a începerea negocierilor de aderare la UE pentru Moldova. Cu un mesaj în fața cetățenilor a venit și ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks.

 

Maia Sandu le-a mulțumit cetățenilor că au venit în curta președinției pentru a sărbători împreună ”Moldova Europeană”.

„Pe 14 decembrie, am mai făcut un pas important pe această cale. În ultimii trei ani, cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea Integrării Europene decât în ultimii 30 de ani. Ușa spre Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită efortului și muncii tuturor oamenilor de bună credință din această țară, a celor care au luptat pentru libertatea și independența Republicii Moldova, a celor care au luptat în stradă și la vot pentru dreptate și împotriva corupției,” a spus Maia Sandu.

 

Președintele a mai spus că în acest moment sunt 2 sarcini majore în față.

 

„De acum încolo, depinde doar de noi dacă drumul va fi scurt sau lung. Și cred eu că avem 2 sarcini majore în față. Una – să construim un stat cu adevărat european, care are grijă de cetățenii săi. Și doi – să construim o societate cu adevărat europeană, unde oamenii trăiesc în armonie, unde se respectă reciproc și unde toți contribuie la binele comun,” a mai spus Maia Sandu.

 

Cu un mesaj de felicitare în fața cetățenilor a venit și ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks. El a punctat că Europa este Moldova și Moldova este Europa.

„Vă amintesc că, acum 2 ani, Integrarea Europeană era, pentru mulți moldoveni, un vis. O dorință despre care știi că este undeva departe și este extrem de greu de atins. Totuși, știind că călătoria cea mai lungă începe cu un pas mic, ați pășit. Acum, vedem că toate statele membre ale UE sunt de acord că viitorul Moldovei este în UE”, a spus Jānis Mažeiks.

 

Amintim că, oamenii prezenți vor putea asculta piese ale artiști autohtoni, ca Satoshi, Ansamblul Plăieșii, Ana Cernicova, Moldovan National Youth Orchestra, Cătălin Josan, Pasha Parfeni, Radu Dolgan.

Evenimentul este organizat după ce Consiliul European a dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la UE pentru Moldova și Ucraina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media