Maia Sandu trimite legea Avocaturii în Parlament, spre reexaminare

Șefa statului, Maia Sandu, va trimite legea Avocaturii în Parlament, spre reexaminare. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele țării. Maia Sandu a precizat că avocatura  trebuie să funcționeze cu responsabilitate față de sistemul de justiție și cetățeni.

„Am decis să trimit legea Parlamentului, spre reexaminare. Aștept ca noul Parlament să revadă proiectul în dialog cu profesioniștii din domeniu, cu societatea civilă și cu partenerii europeni. Să revină cu o lege, care să asigure independența profesiei și rezolvarea problemelor, astfel încât profesia de avocat să contribuie la respectarea legii și la consolidarea încrederii în justiție. Avocatura este o componentă esențială a statului de drept, care trebuie să funcționeze cu responsabilitate față de sistemul de justiție și cetățeni”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu a explicat că Legea cu privire la avocatură, în forma adoptată de Parlament, nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale avocaturii.

„Astăzi instituția este percepută ca fiind rigidă în fața reformelor necesare. Dar și mai grav, instituția este inertă în raport cu acțiunile avocaților care influențează în mod ilegal deciziile judecătorești, fac trafic de influență sau chiar sunt parte a grupărilor criminale. O reformă serioasă înseamnă modernizarea instituțională a Uniunii Avocaților pentru a asigura mai multă transparență, eficiență și respectarea valorilor statului de drept, a promova meritocrația și egalitatea de șanse în accederea în profesie, precum și pentru a consolida un sistem de deontologie și etică profesională, funcțional și imparțial. Independența profesiei trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea și integritatea”, a punctat șefa statului.

Ieri avocații din Moldova anunțase că continuă greva generală, pornită în data de 15 iulie. Asta după ce Parlamentul a modificat Legea avocaturii fără a organiza consultări publice și fără respectarea prevederilor legale. Apărătorii spun că noile amendamente subminează independența și autonomia profesiei de avocat. Potrivit lor, modificările contravin principiilor internaționale care reglementează organizarea și funcționarea unei profesii libere.

Ei au reclamat o lipsă totală de transparență și i-au cerut președintei Maia Sandu să nu promulge legea deja adoptată.

În prezent, în țară activează aproximativ 5.000 de avocați.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA