Maia Sandu și Nicușor Dan au discutat cum Moldova și România pot contracara agresiunile hibride ale Kremlinului

Rusia rămâne cea mai mare amenințare a momentului, iar Moldova și România trebuie să țină piept agresiunilor hibride ale Kremlinului. Este una dintre ideile discutate de Maia Sandu și Nicușor Dan, noul președinte al României, care a decis să vină în țara noastră, în prima sa vizită de stat. Oficialii au abordat și alte subiecte la fel de importante: cozile lungi de la vămile de peste Prut, interconectarea energetică, dar și relațiile economice. Nicușor Dan a fost întimpinat în Chișinău cu onoruri de stat.

Și Moldova, și România, cunosc foarte bine ce înseamnă războiul hibrid al Rusiei, a spus Maia Sandu. Anul trecut, un scrutin prezidențial din România a fpst anulat, din cauza interferențelor rusești. Iar Chișinăul a demonstrat tentative Moscovei de a interveni în alegerile prezidențiale din Moldova și în referendumul privind integrarea europeană.

”Am fost ținta unor atacuri grave, menite să ne slăbească și să ne dezbine, să ne rupă în tabere opuse.  Dar noi rezistăm. Aici, în Republica Moldova, am câtștigat alegerile prezidențialele, am câștigat referendumul, am fost alaturi de România, în lupta sa. Am demonstrat că știm să ne apărăm votul. Pericolul nu a dispărut, se transformă, se adaptează. De aceea, trebuie să rămânem vigilenți, să învățămân unii de la alții să investim în educație, să fim uniți, să ne apărăm reciproc”, a declarat Maia Sandu.

”Cea mai mare amenințare a momentului, evident, Federația Rusă. Dincolo de războiul din Ucraina, care generează insecuritate în toată zona, trebuie să fim foarte atenți și să avem mijloace comune de răspuns la războiul hibrid și am vorbit azi de colaborarea în această direcție”, a declarat preșdinele României, Nicușor Dan.

Cei doi șefi de stat au vorbit și despre cozile de la vămile dintre Moldova și România.

”E nevoie să consolidăm relație bilaterală în toate domeniile în care ea a început. Vorbim, cum ați spus, de domeniul energetic, proiectele de interconectare, vorbim de infrastructură, pentru ca Republica Moldova să fie mai aproape de piața europeană, cea mai importantă. Am vorbit de vamă, bineînțeles”, a mai declarat Nicușor Dan.

România este cel mai important partener al Republicii Moldova. Petse 1.700 de companii românești investesc în Moldova. În ultimii ani, s-a pus tot mai mult accent pe interconectarea energetică. Pe lângă importurile de energie electrică de peste Prut, din 2027, Moldova va cumpăra gaze românești din Marea Neagră.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA