Președintele țării Maia Sandu și ministrul Educației Dan Perciun au adresat mesaje de felicitare tuturor cadrelor didactice din Republica Moldova, cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului.
Șefa statului a remarcat rolul major care le revine Dascălilor în formarea viitoarelor generații de specialiști și a subliniat că statul va sprijini eforturile depuse în instruirea comunității.
„Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!
Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil. Vă doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem. Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris Maia Sandu într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-o adresare video, și-a exprimat recunoștința față de profesori. Demnitarul a dat asigurări că autoritățile vor face tot ce le „stă în puteri pentru ca educația și reprezentații profesiei să fie pe deplin apreciați”.
„Vă mulțumim pentru că nu sunteți indiferenți, pentru că luptați pentru valorile în care credeți și puneți umărul pentru ca acestea să fie împărtășite și de viitoarele generații. Vă mulțumim pentru tot efortul pe care îl depuneți pentru a crește generații de oameni liberi. Vă mulțumim pentru că, indiferent de dificultățile care au existat și mai există în sistem, iubiți această profesie, iubiți copiii și vă dăruiți zi de zi muncii pe care o faceți. Noi, la Ministerul Educației și Cercetării, vom încerca să ne ridicăm la nivelul așteptărilor Dumneavoastră, să facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru ca educația și reprezentații profesiei să fie pe deplin apreciați de către societatea noastră. Vă urăm o sărbătoare frumoasă, elevi curioși, părinți implicați în viața școlii și aprecierea întregii societăți”, a subliniat Dan Perciun.
Astăzi, 5 octombrie, angajații din sistemul educațional – educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi – își sărbătoresc Ziua Profesională.