„Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună”. Este mesajul transmis de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul recepției organizate cu ocazia Zilei Naționale a României. În discursul său, Maia Sandu a evidențiat legătura profundă dintre Republica Moldova și România, subliniind că „noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun”.
Președinta a vorbit despre încercările prin care trec ambele țări și a reiterat importanța unui sprijin reciproc pentru a depăși provocările actuale.
„Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună”.
Maia Sandu a atras atenția asupra fragilității democrației și a libertății, menționând că lupta pentru acestea trebuie să fie continuă.
„Democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă”.
Președinta a mulțumit românilor pentru sprijinul constant și a încurajat cetățenii români să își apere viitorul prin vot:
„România este pentru noi umărul pe care ne sprijinim când ne e greu, dar și umărul alături de care mergem în momentele de celebrare. Și noi ne dorim un umăr puternic! Să mergem împreună spre un viitor mai bun”.
Maia Sandu a subliniat că viitorul Republicii Moldova este strâns legat de drumul pe care îl alege România.
„Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România. În zilele ce urmează, românii vor merge din nou la vot, și am toată încrederea că vor apăra România, cu toate lucrurile pe care le iubim la ea”.
Ziua Națională a României este sărbătorită în data de 1 decembrie.