Sursa: facebook.com/maia.sandu

Maia Sandu, la Marea Dictare Națională: La mulți ani, Limba Română!

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de salut pentru toți participanții adunați în Piața Marii Adunări Naționale, la Marea Dictare Națională. Șefa statului a mulțumit tuturor lingviștilor, oamenilor de creație, din literatură, muzică, teatru, dar profesorilor de limbă română.

,,La mulți ani, Limba Română. Mă bucur că atât de multă lume s-a adunat azi pentru a onora limba română în cadrul unui eveniment care devine o frumoasă tradiție de 31 august – Marea Dictare Națională. Oameni de toate vârstele, de toate profesiile, din toată Moldova, voi, îndrăgostiți de limba română, înțelegeți responsabilitatea care vine prin cuvânt”, a spus Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova a amintit de vremurile când din cauza recitării unor opere de artă rostite în limba română oamenii puteau fi arestați.

,,Cuvântul are puterea de a crea sau a distruge lumi, iar pentru noi cuvântul în limba română are o putere dublă, pentru că vine ca o moștenire prețioasă lăsată de înaintași, dar și o responsabilitate aproape sacră pe care o avem și pe care o ducem către urmași cu recunoștință față de cei, care au păstrat limba română vie, pe aceste meleaguri, când pentru rostirea unei poezii în limba română puteai fi arestat. Azi celebrăm libertatea și bucuria de a trăi în limba noastră”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu un mesaj de felicitare:

,,Anul trecut, la prima ediție a Marii Dictări eram 450, acum suntem peste 1800, iar Marea Dictare se va scrie astăzi nu doar aici, în Piața Marii Adunări Naționale, dar și în 15 centre raionale. Mă bucur că sărbătorim atât de frumos Ziua Limbii Române, iar acest lucru devine o tradiție. Limba română este un element esențial al identității și unității naționale, ea reprezintă nu doar un mijloc de comunicare, ci un simbol al culturii, istoriei și tradițiilor noastre, unind toți vorbitorii ei într-un spațiu cultural comun”, a declarat Dan Perciun.

Amintim că în Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Limbii Române, iar autoritățile, atât cele centrale, cât și cele locale, anunță un program vast de acțiuni cultural-artistice.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA