Maia Sandu, discurs în Parlament despre starea națiunii: „Suntem pe drumul aderării la UE. E doar începutul”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut astăzi, în plenul Parlamentului, un discurs despre starea națiunii. Șefa a abordat subiecte esențiale precum securitatea națională, procesul de integrare europeană, pericolul destabilizării interne și necesitatea unui efort colectiv în perspectiva alegerilor parlamentare din această toamnă.

Șefa statului a subliniat importanța unității interne și a solidarității internaționale, într-un context regional complicat, marcat de războiul din Ucraina, instabilitate și amenințări hibride. Potrivit președintei, pacea și libertatea ni le putem asigura mult mai ușor odată ajunși în Uniunea Europeană.

Maia Sandu a menționat că aderarea la UE trebuie să devină o prioritate pentru următorii patru ani.

Trebuie să muncim zi și noapte ca să aderăm la UE cât mai repede. Nu peste 10-20 de ani, ci în următorii 4 ani. Nu va fi ușor, dar nici imposibil”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a prezentat rezultatele concrete ale politicii externe promovate în ultimii ani: statutul de stat candidat la UE, lansarea negocierilor de aderare, organizarea Reuniunii Comunității Politice Europene în Moldova, dar și aprofundarea relației cu România – devenită cel mai important partener comercial și avocat al Moldovei în Uniunea Europeană.

Astăzi suntem mai cunoscuți și mai respectați în lume decât oricând. Suntem respectați pentru că suntem onești, pentru că facem eforturi autentice și pentru că suntem curajoși”, a punctat șefa statului.

Maia Sandu a lansat un avertisment ferm în fața încercărilor de destabilizare a țării, acuzând forțe străine că investesc sume uriașe pentru a semăna haos și neîncredere în societate.

Țara noastră este ținta unor eforturi de destabilizare colosale. Vin cu un apel către toate partidele politice: acționați cu responsabilitate și înțelepciune. Nimic nu justifică punerea siguranței oamenilor în pericol.”

Un segment important al discursului a vizat problema cumpărării voturilor. Făcând referire la alegerile prezidențiale și referendumul de anul trecut,șefa statului a subliniat că s-au înregistrat tentative fără precedent de influențare a rezultatelor de către forțe ostile intereselor Moldovei.

Furtul de voturi și de viitor ne va afecta pe toți, chiar și pe cei care azi beneficiază din promovarea acestui fenomen. Vă cer să condamnați public aceste practici. Fiecare tăcere este o complicitate la furtul viitorului acestei țări”, a făcut apel Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că instituțiile trebuie să asigure alegeri libere și corecte, iar justiția să pedepsească organizatorii acestui tip de fraudă electorală.

Președinta Sandu a reafirmat obiectivul ferm al Republicii Moldova: integrarea europeană. Ea a îndemnat cetățenii să nu cedeze în fața greutăților și a incertitudinii, ci să-și păstreze încrederea în viitorul țării.

Suntem pe drumul aderării la Uniunea Europeană. E doar începutul. Moldova are șansa să crească, să se modernizeze, să-și păstreze identitatea și să ofere cetățenilor un trai demn, aici, acasă.”

Într-un apel emoționant către societate, președinta a spus că încrederea în sine și în unitatea cetățenilor sunt cele mai de preț resurse ale țării.

Trăim vremuri tulburi. Dar avem două comori: unitatea oamenilor și sprijinul celor care ne vor binele. Moldova are motive reale de speranță. Eu cred în Moldova”, a subliniat Maia Sandu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA