Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la ceremonia depunerii jurământului Medicului și Farmacistului de către absolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, promoția 2024, și-a exprimat recunoștința față de aceștia pentru alegerea făcută în beneficiul umanității – cea de a salva vieți.
„Dragi absolvenți, viitori Doctori! Felicitări cu prilejul acestei ceremonii. Prezența voastră astăzi aici este dovada perseverenței și disciplinei voastre, dar și a devotamentului pentru profesia aleasă. Profesia de medic este indispensabilă pentru orice societate. Și ea vine cu multe provocări: Aveți înainte npțile de gardă, în care veți căuta soluții pentru diverse urgențe medicale. Iar salvând o viață sau oferind cuiva o nouă șansă la un trai sănătos , veți merge acasă obosiți, dar cu sentimentul datoriei împlinite (…) Vă mulțumesc că ați făcut această alegere, știind ce preț va trebui să plătiți pentru ea”, a spus Maia Sandu.
În discursul său, șefa statului a ținut să aprecieze și munca depusă de cadrele didactice la instruirea proaspeților specialiști.
„Folosesc acest prilej pentru a-mi exprima aprecierea pentru personalul didactic al Universității de Stat de Medicină și Farmacie, unde absolvenții de azi au studiat după programe acreditate de Federația Mondială pentru educație medicală și unde mulți vor reveni pentru specializări și consultații pe parcursul carierei. Profesorii care v-au predat, v-au împărtășit din experiența lor și merită recunoștința și apreciarea noastră a tuturor”, subliniat președintele țării.
Totodată, Maia Sandu a subliniat în mesajul său că, pe lângă misiunea de a salva vieți, medicilor le revine și rolul de a-i încredința pe oameni că medicina este mereu în serviciul umanității, în pofida oricăror prejudecăți consolidate în societate.
„Voi aveți datoria să convingeți oamenii că administrarea de tratament propriu, neîncrederea în știință, informarea din surse nemedicale sunt un pericol pentru sănătate și pentru viață. Astăzi veți depune jurământul Medicului și Farmacistului – un angajament sacru și onest de a salva vieți și de a ajuta oamenii să fie sănătoși. Fie ca acest angajament să vă ghideze pe tot parcursul vieții. Să educăm oamenii că medicina e știință, iar știința salvează vieți”, a punctat șefa statului.
La ceremonie a fost prezent rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, ministrul Edicației și Cercetării, dar și ministrul Sănătății.