Președinta Maia Sandu a anunțat principalele direcții ale politicii externe pentru anul 2025. Șefa statului a subliniat că prioritatea absolută este aderarea la Uniunea Europeană, confirmată de cetățeni la referendumul constituțional.
De asemenea, printre obiectivele concrete se numără eliminarea permanentă a cotelor pentru exporturile agricole în UE, aderarea la Zona unică de plăți în euro (SEPA) și reducerea tarifelor la roaming. De asemenea, Președinta a cerut accelerarea debursării fondurilor europene din planul de investiții de 1,8 miliarde de euro, destinat dezvoltării infrastructurii, sprijinului pentru întreprinderile mici și mijlocii și creării locurilor de muncă.
În relația cu diaspora, prioritățile includ semnarea acordurilor pentru recunoașterea permiselor de conducere cu țări precum România, Italia și Marea Britanie, extinderea rețelei consulare prin deschiderea unei ambasade în Kazahstan și două consulate în SUA, la Chicago și Sacramento, precum și încheierea acordurilor de protecție socială cu Franța, Canada și Israel.
În domeniul securității, Republica Moldova va consolida cooperarea cu partenerii internaționali pentru a-și crește capacitatea de apărare și a gestiona mai bine provocările de tip hibrid, inclusiv cele energetice. De asemenea, participarea țării în misiuni de menținere a păcii reflectă angajamentul pentru securitatea regională.
Maia Sandu a salutat rezultatele politicii externe, precum deschiderea a 20 de rute aeriene noi, recunoașterea permiselor de conducere cu mai multe state europene și creșterea exporturilor agricole în UE. Totodată, șefa statului a apreciat sprijinul extern pentru proiecte precum „Satul European” și compensarea costurilor energetice pentru consumatori în iernile anterioare.
Președinta Maia Sandu a evidențiat importanța diplomaților în asigurarea desfășurării corecte a alegerilor și a referendumului constituțional din toamna anului 2024, garantând astfel cetățenilor din diaspora oportunitatea de a vota și de a contribui la consolidarea democrației și la avansarea parcursului european al Republicii Moldova.