Președintele Maia Sandu a decis să doneze cei 30 de mii de euro, oferiți drept premiu de autoritățile din Timișoara, Asociației Obștești „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc. Anunțul a fost făcut de Maia Sandu, pe Facebook.
”Premiul „Timișoara pentru Valori Europene” va fi donat organizației fondate de Ludmila Adamciuc – Prietenamea. Asociația Obștească „Prietena Mea” are misiunea de a crește gradul de acceptare a dizabilităților prin informare, sensibilizare și abilitare atât a părinților copiilor cu nevoi speciale, cât și a societății. „Prietena Mea” este vocea copiilor cu sindromul Down și promovează incluziunea lor, ca ei să trăiască în familii și comunități armonioase. Fiecare copil are nevoie de dragostea celor din jur pentru a crește, a se dezvolta și a fi fericit”, a scris Maia Sandu.
Asociația pentru Promovarea Timișoarei va transfera direct banii Asociației Obștești „Prietena Mea”, mai anunță Președenția.
Amintim că, președintele Maia Sandu a primit ”Premiul Timișoara pentru Valori Europene”, care presupune și o recompensă de 30.000 euro. În urma mai multor critici din spațiul public, instituția preziențială a transmis un demers în adresa CNA pentru a afla dacă președintele poate accepta acest premiu.
Centrul Național Anticorupție a menționat într-un răspuns că regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării sau decernării unor premii.