Mai mulți membri ai trupei Bi-2 și familiile lor vor să devină cetățeni ai Republicii Moldova

Mai mulți membri ai trupei Bi-2 și familiile lor au depus actele pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Președinție.

”Țara noastră a fost, este și va rămâne în continuare prietenoasă cu toți oamenii care își doresc să trăiască în pace și bună înțelegere. Suntem un popor ospitalier, care și-a deschis brațele pentru oamenii care fug de război și o să-i ajutăm pe toți cei care sunt asupriți pentru că promovează pacea”, se arată în mesajul Președinție.

Trupa Bi-2 a început să fie persecutată după ce membrii și-au exprimat poziția contra războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

”Dosarele de obținere a cetățeniei vor fi aduse la cunoștința șefei statului, Maia Sandu și vor fi examinate prin prisma „acordării cetățeniei în interesul Republicii Moldova”, anunță Adrian Băluțel, șeful cabinetului președintelui Maia Sandu.

Anterior, presa scria că membrii trupei rusești de rock Bi-2, care s-au opus public invaziei Ucrainei, ar putea fi deportați din Thailanda înapoi la Moscova. Asta se întâmplă în contextul în care ei s-au autoexilat din Rusia.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA