Spital, medici, personal medical
Spital, medici, personal medical

Mai mulți medici de la Institutul Oncologic au fost demiși

Un grup de medici de la Institutul Oncologic au fost eliberați din funcție și serviciu pentru corupere pasivă. Anunțul îi aparține ministrului Sănătății, Ala Nemerenco.

Demisiile au loc la un an după perchezițiile care au avut loc din cauza suspiciunilor asupra unor medici, printre care și cei cu funcții de conducere, precum că aceștia pretindeau și acceptau remunerații ilicite de la pacienți pentru prestarea serviciilor medicale care trebuiau acordate gratuit.

Ala Nemerenco a precizat că în urma perchezițiilor operate la domiciliile, birourile și automobilele bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în lei și diferită valută și registre de evidență a persoanelor care au beneficiat de asistență medicală. Angajații au fost cercetați în stare de libertate.

,,Investigația a luat sfârșit, faptele demonstrate, materialele remise în adresa instituției și în judecată. Institutul Oncologic a întrerupt contractele de muncă cu ei. Îmi doresc să fie un semnal clar pentru tot sistemul medical – nu este permis să mai pună cineva mâna în buzunarul părinților, buneilor, fraților, vecinilor, prietenilor. În cazul când ei nu sunt părinții, buneii, frații, prietenii voștri, rețineți vă rog, ca sunt totuși ai cuiva. Și viața nu are preț, ca noi, medicii, s-o apreciem cu un anumit cost. Nouă ne este lăsată o mult mai mare misiune – să o salvăm”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.

Amintim că acum aproape un an, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins cu percheziții în birourile și domiciliile mai multor medici de la Institutul Oncologic. Printre persoanele vizate sunt vicedirectorul Centrului Consultativ Diagnostic și trei șefi de secție, cercetați penal pentru pretinderea sistematică a remunerațiilor ilicite pentru prestarea serviciilor medicale gratuite.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media