Bărbatul care a evadat din Penitenciarul din Tighina și a comis 17 infracțiuni în timp ce s-a aflat la libertate, a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare. Inculpatul și-a recunoscut vina, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Procurorii au publicat o retrospectivă a acțiunilor inculpatului de la evadare și până la reținerea sa.
- La 16 mai 2025, pe timp de noapte, deținutul, condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, a evadat din Penitenciarul 8 din Tighina.
- Pe 10 iunie 2025, inculpatul, având o cagulă pe cap, a intrat într-o locuință din satul Ghermănești, raionul Telenești. A amenințat o femeie de 37 de ani cu violența și i-a furat 700 de lei. Ulterior, a părăsit locul săvârșirii infracțiunii.
- Pe 15 iunie 2025, inculpatul ar fi atacat o altă femeie cu un cuțit, după ce a pătruns în locuința acesteia din satul Peresecina, raionul Orhei. A amenințat victima cu moartea și i-a furat mai multe bijuterii din aur, bani în valută străină și lei moldovenești. Victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material de 78 970 lei.
Deținutul evadat a fost reținut pe 27 iunie 2025. În urma percheziției corporale au fost depistate obiecte din aur și alte bunuri presupus a fi furate.