Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Mai multe servicii sociale vor fi dezvoltate în cel puțin 15 localități din țară

În cel puțin 15 localități din țară vor fi dezvoltate servicii de spălătorie socială, igienă personală și socializare. Serviciile vor fi destinate persoanelor vulnerabile. Acestea vor fi organizate de către 16 organizații care au câștigat granturi în cadrul unui proiect.

 

Certificatele de grant au fost înmânate câștigătorilor în cadrul unui eveniment organizat de IP Keystone Moldova, La eveniment a participat și secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușca.

„Datorită acestui proiect, vom avansa în contextul dezvoltării serviciilor sociale la nivel de țară. În prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale este în plin proces de implementare a reformei sistemului de asistență socială, în cadrul căreia avem ca prioritate crearea și dezvoltarea serviciilor sociale. Vom pune accentul pe accesul uniform și echitabil la servicii pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru toate categoriile vulnerabile de populație, iar acest proiect reprezintă o contribuție suplimentară la ceea ce facem noi, autoritățile publice centrale”,  a spus Vasile Cușca.

Proiectul intitulat „Promovarea OSC-urilor ca parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente” este un efort comun cofinanțat și pus în aplicare de IP Keystone Moldova, filiala moldovenească a Fundației „Stichting Dorcas Aid International”, și AO Asociația pentru Educație „Neoumanist”. Scopul principal al proiectului este de a încuraja și susține organizațiile societății civile locale să ofere servicii sociale cuprinzătoare, adaptate nevoilor specifice de vârstă și gen ale persoanelor vulnerabile din Republica Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA