Mai multe partide politice, sancționate de CEC. Au încălcat prevederile legale privind finanțarea campaniei electorale

Mai multe partide politice au fost sancționate de Comisia Electorală Centrală pentru încălcarea prevederilor legale. Se întâmplă după ce membrii CEC au examinat datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale generale din 5 noiembrie .

Datele au fost prezentate de către concurenții electorali pentru situația din 3 noiembrie.

Sancțiunea sub formă de avertisment a fost aplicată concurenților electorali Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul politic Noua Opţiune Istorică pentru nerespectarea prevederilor ce se referă la deschiderea contului cu mențiunea „Fond electoral” și informarea în scris despre aceasta a Comisiei Electorale Centrale”, precizează CEC.

Alte partide politice au fost atenționate asupra necesității de a respecta prevederile legale și au fost obligate să prezinte, până la data de 30 noiembrie, raportul corectat privind finanțarea campaniei electorale pentru situația din 3 noiembrie. În context, e vorba de 14 partide politice:

  1. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
  2. Mișcarea Profesioniștilor „Speranța – Надежда”;
  3. Partidul Politic „Partidul Verde Ecologist”;
  4. Partidul Național Liberal;
  5. Partidul Politic „Democrația acasă”;
  6. Partidul Politic „Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa”;
  7. Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”;
  8. Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI”;
  9. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
  10. Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”;
  11. Partidul politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”;
  12. Partidul politic Partidul Naţional Moldovenesc;
  13. Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor;
  14. Blocul electoral „Ruslan Codreanu”.

Reprezentanții CEC anunță că, pentru finanțarea campaniilor electorale contrar prevederilor legale și depășirea plafonului donațiilor în numerar, unii concurenți electorali au fost somați să verse în bugetul de stat, până la ora 17:00 a zilei de 30 noiembrie, sume în mărime de:

  • 72 000,00 lei – Partidul Politic „FORȚA DIASPOREI”;
  • 29 900,00 lei – Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”;
  • 8 300,00 lei – Partidul Politic Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media