Mai multe femei, victime ale unui pușcăriaș. Individul le-a cauzat un prejudiciu de peste 300 de mii de lei

Un deținut de 33 de ani va sta încă 22 de ani la închisoare. Acesta, aflându-se după gratii, a ademenit prin intremediul rețelelor de socializare mai multe femei vulnerabile emoțional, de la care ulterior, prin înșelăciune, dar și șantaj, a obținut mijloace bănești  în valoare totală de peste 300 de mii de lei.

Potrivit procurorilor, inculpatul și-a creat conturi false pe rețelele de socializare, prezentându-se drept „Jenea Coroi” și „Nicorici Ion”. După după lungi discuții amoroase și sub pretextul că va rambursa personal mijloacele financiare acordate de companiile de microfinanțare și obiectele procurate în credit, individul determina victimele să ia credite pe numele lor. 

Astfel, una dintre femeile înșelate, a luat două credite în sumă de 8000 lei și 7200 lei și un frigider în credit de la un magazin de electrocasnice.

Cu o lună mai devreme, prin aceeași schemă infracțională, a înșelat de bani o altă femeie, aceasta luând 16 000 de lei în credit, două telefoane mobile și un laptop. 

Un an mai târziu, inculpatul a determinat încă o victimă, să îi transmită bani și două telefoane mobile, prejudiciind-o material în sumă de 44 998 lei. 

Peste doi ani, sub pretextul unor viitoare relații amoroase, a provocat a altă victimă să-și dezgolească zonele intime ale corpului și să le înregistreze video, apoi să îi transmită imaginile. Ulterior, amenințând victima cu violența, precum și cu răspândirea imaginilor, i-a cerut părții vătămate două telefoane mobile de model „iPhone 12 Pro Max”, un televizor de marca „LG”, mijloace bănești în sumă de 128 900 lei. Prejudiciul material cauzat femeii se estimează la 232 386 lei. 

Banii și bunurile luate în credit erau transmise complicilor inculpatului, care deocamdată nu au fost identificați.

Astfle, pentru comiterea a trei episoade de escrocherie și o infracțiune de șantaj, inculpatul, prin cumul parțial al pedepselor aplicate prin sentința actuală și prin alte două sentințe anterior pronunțate, a fost condamnat  la închisoare pe un termen de 22 de ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activități legate de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani și cu amendă în mărime de 3000 unități convenționale.

Inculpatul, pe perioada urmăririi penale, a refuzat să ofere careva declarații. Totodată, a refuzat să fie adus în instanță pentru a participa la judecarea cauzei. 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA