Mai multe bunuri ale Evgheniei Guțul și ale unor apropiați ai lui Ilan Șor au blocate de Serviciul Fiscal de Stat. Este vorba despre persoane care anterior au fost incluse în lista de sancțiuni a Uniunii Europene pentru tentative de destabilizare. O decizie în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, Guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, i-a fost blocată o încăpere. Șefului adjunct al departamentului pentru afaceri externe, Iurie Cuznețov, i-au fost sechestrate șase încăperi.
Iar Neli Parutenco, fondatoarea organizației „Evrazia”, are două încăperi restricționate. Totodată, și liderului grupării paramilitare „Scutul Poporului”, Chiril Guzun, i-au fost înghețate mai multe terenuri și construcții. Dumitru Chitoroagă, proprietarul unor posturi TV cu licențe suspendate, are blocată o încăpere și peste 20 de terenuri.
La sfârșitul lunii trecute, Consiliul European a prelungit măsurile restrictive împotriva mai multor indivizi care încearcă să destabilizeze, să submineze sau să amenințe independența Republicii Moldova. În prezent, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv la închisoare în dosarul fraudei bancare, considerat instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului, se află la Moscova.