VIDEO Maestrul Mihai Amihalachioaie a fost condus pe ultimul drum

Maestrul Mihai Amihalachioaie este condus pe ultimul drum. Ceremonia funerară are loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Rude, prieteni și admiratori au venit să-și ia adio de la marele dirijor.

Corpul neînsuflețit va fi înhumat la Cimitirul Central din Chișinău.
Cunoscutul acordeonist, dirijor de muzică populară, simfonică și de operă Mihai Amihalachioaie, s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani.

Mihai Amihalachioaie a fost diagnosticat în mai 2023 cu cancer la ficat în stadiul 4. În data de 17 august, artistul a suportat o intervenție de transplant de ficat, iar donator a fost fiul acestuia, Petru Amihalachioaie. În pofida eforturilor depuse, acordeonistul nu a putut învinge boala.

Mihai Amihalachioaie s-a născut pe 23 februarie 1961, în satul Molnița, regiunea Cernăuți, Ucraina. În anul 1985 și-a început cariera muzicală în calitate de acordeonist și dirijor de muzica populară a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc”.  Din 1998 a fost dirijor al Filarmonicii Naționale, al Orchestrei Naționale de Cameră, al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii din Chișinău și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.  A colaborat cu Formația „Provincialii” din România. A efectuat turnee artistice peste hotarele țării, în România, Spania, Bulgaria, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie. În 2001, pentru întreaga sa activitate, a fost distins cu titlul onorific Maestru în Artă.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA