”Maestrul Eugen Doga va trăi veșnic prin muzica compusă”. Mesajele artiștilor dedicate marelui compozitor Eugen Doga

Anunțul despre decesul marelui compozitor Eugen Doga a atins o lume întreagă. Mesajele de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare, atât din partea colegilor de breaslă, cât și din partea publicului care a iubit și apreciat muzica sa.

Artiști de renume, dar și oameni simpli, care au găsit în lucrările lui Doga o sursă de inspirație și emoție, au transmis mesaje de omagiu și regrete.

”Astăzi ne-a părăsit un compozitor genial. Inima noastră e în doliu. Rămas bun, maestre drag. Muzica ta va trăi veșnic”, se arată în mesajul Zdob și Zdub.

 

”A fost un om modest, cu sclipire de geniu, iar eu sunt onorat că i-am fost aproape în ultimii ani! Mi-a compus mai multe melodii de referință. A fost invitat de onoare în concertele realizate de mine, am povestit mult și am avut proiecte împreună!”, a scris Paul Surugiu-Fuego.

”Cu inima strânsă am aflat vestea trecerii spre veșnicie a Maestrului Eugen Doga. Am avut privilegiul de a colabora cu acest Om minunat. De o sensibilitate și o noblețe rară. Un artist ale cărui creații au luminat sufletele a milioane de oameni”, se arată în mesajul Paulei Seling.

”Drum lin, maestre…, mulțumim pentru vastitate, imensitate și dragoste de patrie, pentru încredere și pentru piese, pentru muzică care astăzi conturează un nume de somitate”, a scris trupa Akord.

 

CITEȘTE ȘI Maestrul Eugen Doga s-a stins din viață

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA