MAE: 82 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău din Dubai

82 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău din Dubai, în contextul situației de securitate tensionate din Orientul Mijlociu. Aceștia au revenit în țară cu o cursă aeriană operată pe ruta Dubai–Chișinău.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, avionul a aterizat în dimineața zilei de 5 martie, fiind una dintre puținele conexiuni aeriene disponibile în prezent din regiune, în contextul perturbărilor din spațiul aerian.

Autoritățile menționează că astfel de curse reprezintă o opțiune importantă pentru revenirea cetățenilor moldoveni din Orientul Mijlociu.

Până în prezent, au fost înregistrate 110 solicitări de evacuare din partea cetățenilor moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova din statele monitorizate. Autoritățile continuă să urmărească evoluțiile din regiune prin intermediul Celulei de Criză activate la nivel central.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA