Președintele Franței, Emmanuel Macron a declarat că persoanele înarmate care au ucis 144 de persoane într-o sală de concerte din afara Moscovei fac parte dintr-o ramură a Statului Islamic. Aceștia ar fi fost în spatele unor tentative de atac dejucate asupra Franței în ultimele luni, informează Reuters.
Acest lucru explică de ce guvernul francez a ridicat duminică alerta de securitate a țării la cel mai înalt nivel, au declarat Macron și premierul Gabriel Attal. Mai mulți soldați vor fi puși în așteptare și pregătiți să patruleze în locurile sensibile, inclusiv în școli.
Statul Islamic a revendicat atacul de vineri de la Moscova. Rusia, care a contestat afirmațiile Statelor Unite potrivit cărora gruparea militantă Stat Islamic ar fi orchestrat atacul în masă de la Moscova, a continuat luni să sugereze că vina aparține Ucrainei. Macron a declarat că acest lucru a fost ,,cinic și contraproductiv”.
,,Acest atac a fost revendicat de Statul Islamic, iar informațiile de care dispunem noi, serviciile noastre (de informații), precum și principalii noștri parteneri, indică într-adevăr că o entitate a Statului Islamic a fost cea care a instigat și a efectuat acest atac. Acest grup specific a efectuat în ultimele luni mai multe tentative pe teritoriul nostru”, a declarat Emmanuel macron.
Prim-ministrul Gabriel Attal a declarat ulterior că printre acestea se numără și un atac planificat și dejucat asupra orașului Strasbourg, în estul Franței.
,,Revendicarea responsabilității pentru atacul (de la Moscova) de către o ramură a Statului Islamic care plănuia atacuri în țări europene, inclusiv în Franța, ne-a determinat să ridicăm Vigipirate (evaluarea amenințărilor de securitate) la cel mai înalt nivel”, a declarat Attal, vorbind dintr-o gară din Paris.
Franța a fost lovită de o serie de atacuri islamiste în ultimul deceniu, dintre care cel mai grav, în 2015, a vizat sala de concerte Bataclan și cafenelele și barurile din Paris. Acest lucru a făcut țara să-și întărească securitatea.