Încălcările la locul de muncă vor putea fi raportate direct autorităților. Petițiile vor putea fi depuse pe prima platformă online – lucrezlegal.md – destinată denunțării încălcărilor privind munca nedeclarată.
Prin intermediul acesteia, orice persoană care muncește pe teritoriul țării poate depune gratuit o petiție. Astfel, pot fi semnalate încălcările cu care se confruntă în câmpul muncii.
Cine poate depune o petiție pe lucrezlegal.md
Toate persoanele care lucrează fără un contract de muncă și se confruntă de refuzul angajatorului de a le oferi un acord individual în acest sens au dreptul de a depune o petiție la Inspectoratul de Stat al Muncii.
Sesizările pot fi făcute de orice persoană care locuiește și muncește pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv cetățenii străini și apatrizii.
Dacă o persoană nu este direct vizată, dar cunoaște despre o situație de muncă ilegală în care se află altcineva, poate depune o petiție pentru a solicita Inspectoratului de Stat al Muncii să efectueze verificări.
Care trebuie să fie conținutul petiției
Petiția trebuie să includă informații despre persoana în cauză – nume, prenume, adresă, dar și datele angajatorului. Situația de muncă va fi expusă în detalii. Descrierea va conține perioada de angajare, motivele pentru care nu există un contract de muncă, dacă au fost semnate acte oficiale, modalitatea de remunerare.
Persoanele care depun o petiție beneficiază de confidențialitate garantată de lege pe toată durata procesului. Datele personale ale petiționarului și conținutul petiției nu sunt dezvăluite în timpul verificărilor efectuate la angajatori sau în alte circumstanțe.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de stat al Muncii, petițiile nu pot fi depuse anonim. Identificarea petiționarului este necesară pentru a asigura autenticitatea sesizării, precum și pentru a permite o investigare eficientă și un răspuns adecvat.
Platforma lucrezlegal.md a fost lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu Inspectoratul de Stat al Muncii și cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii.
Conform datelor statistice, aproximativ 1 din 4 angajați din Moldova muncesc ilegal, fără un contract de muncă.
Potrivit specialiștilor, această practică pune în pericol securitatea economică și socială a angajaților. Lipsa protecției sociale și a asigurării medicale supune persoanele vulnerabile unor riscuri mari.